În data de 25 ianuarie, pe RadioTre, filosoful italian Giorgio Agamben a citit un scurt text intitulat ”Viitorul” . L-am tradus.
Pentru a înţelege ce înseamnă cuvântul “viitor”, trebuie să înţelegem mai întâi ce înseamnă un alt cuvânt pe care nu mai suntem obişnuiţi să-l folosim în afară de domeniul religios: cuvântul “credinţă”. Fără credinţă sau încredere, viitorul nu este posibil, viitorul există numai dacă putem să speram sau să credem în ceva. Dar ce este credinţa? David Flusser, un mare învăţat a ştiinţei religiilor (chiar există o disciplină cu un asemenea nume), a studiat cuvântul Pistis, care este forma grecească folosită de Isus şi apostoli pentru “credinţă”, în acea zi el se află într-o piaţă din Atena şi la un moment dat, ridicând ochii a văzut scris în litere mari în faţa lui Trapeza tes pisteos. Uimit de la coincidenţă, s-a uitat mai bine şi după câteva secunde, şi-a dat seama că se află pur şi simplu în faţa unei băncii: Trapeza tes pisteos în greacă înseamnă “bancă de credit”. Iată sensul cuvântului Pistis, pe care încerca să-l înțeleagă de luni de zile: Pistis, “credinţa”, este pur şi simplu creditul de care ne bucurăm la Dumnezeu şi de care cuvântul lui Dumnezeu se bucura la noi, deoarece noi avem încredere în el. Din acest motiv, Pavel poate să spună într-o frază celebră: “credinţa este încredinţarea celor nedăjduite”, este ceea ce dă realitatate lucrurilor încă neexistente, dar în care noi credem şi avem încredere, în care am pus creditul nostru şi cuvântul nostru. Altfel spus, un viitor există, în măsura în care credinţa noastră poate da substanţă, adică realitate, speranţelor noastre. Dar a noastră, se ştie, este o epocă cu puţină credinţă, sau, cum spunea Nicola Chiaromonte, de rea-credinţă, adică de credinţă care este menţinută prin forţă şi fără convingere. Deci, o epocă, cu nici un viitor şi fără speranţe sau una cu un viitor gol şi speranţe false. Dar, în această epocă prea veche pentru a crede cu adevărat în ceva şi prea smecheră pentru a fi într-adevăr disperată, ce se întâmplă cu creditul nostru, ce este cu viitorul nostru? Dacă ne uităm cu atenţie, există încă o sferă care se învârte în jurul creditului, o sferă în care s-a refugiat toată pistis, a noastră, toată credinţa noastră. Aceasta este sfera banului şi banca, trapeza tes pisteos, este templul ei. Banul nu este altceva decât un credit şi pe multe bancnote (pe lira sterlină, pe dolar, dar nu pe euro, şi acest fapt ar fi trebuit să ne trezească bănuieli) se mai scrie că banca centrală promite să fie într-un fel garantă a acestui credit.
Aşa-numita “criză” pe care o traversăm, dar ceea ce se numeşte “criză”, acum este clar, nu este altceva decât modul normal de a funcționa al capitalismului din vremea noastră, a început cu o serie de operaţiuni nesăbuite pe credit, pe credite care au fost scontate şi revândute de zeci de ori înainte de a fi încasate. Aceasta înseamnă, în alte cuvinte, că capitalismul financiar şi băncile care sunt principalul lui organ funcţionează pariind pe credit, adică pe credința oamenilor.
Dar aceasta semnifică, de asemenea, că ipoteza lui Walter Benjamin, potrivit căreia capitalismul este, într-adevăr, o religie şi cea mai feroce şi inexorabilă care a existat vreodată, pentru că nu cunoaşte nici mântuire nici răgaz, trebuie asumată ca atare. Banca cu funcţionarii şi experţii ei cenuşii le au luat locul Bisericii şi preoţilor şi, administrând creditul, manipulează şi gestionează credinţa, aceea încredere sărăcăcioasă şi șubredă pe care vremea noastră o mai are în sine însăși. Şi o face în modul cel mai iresponsabil şi lipsit de scrupule, încercând să câştige bani din încrederea şi speranțele ființelor umane, hotărând creditul fiecărei persoane şi prețul pe care trebuie să-l plătească pentru aceasta (chiar creditul statelor, care au abdicat cu blândețe de la suveranitatea lor). Astfel, administrând creditul, se guvernează nu numai asupra lumii, ci, de asemenea, asupra viitorului omenirii, un viitor pe care criza îl face tot mai scurt şi la termen. Şi dacă astăzi politica nu ni se mai pare posibilă, acest lucru se datorează faptului că puterea financiară a sechestrat toată credința şi tot viitorul, tot timpul şi toate așteptările. Atâta timp cât această situaţie durează, atâta timp cât societatea noastră care se consideră laică va fi aservită religiei celei mai obscure şi iraționale, eu vă sfătuiesc să recuperați creditul şi viitorul vostru din mâinile acestor posomorâți, discreditați pseudo-sacerdoţi, bancheri, profesori şi funcționari ai diferitelor agenții de rating precum Moodys, Standard and Poors sau cum se numesc ele. Şi, probabil, primul lucru de făcut este să nu ne mai uităm doar spre viitor, aşa cum ei ne îndemnă să facem, ci să ne îndreptăm privirea spre trecut. Numai prin înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat şi în special a modului sau a motivelor în care s-au întâmplat evenimentele trecute, va fi posibilă, poate, regăsirea libertății. Arheologia şi nu futurologia este singura cale de acces la prezent.
Aici puteţi să ascultaţi originalul:
