Posts Tagged 'Dan Ungureanu'

Fuori dal coro

Dieci anni fa tenni dei corsi all’Università di Bucarest. Tre persone resero davvero splendido questo periodo. Al primo posto Mihai Onea, con cui consumavo nottate infinite tra ristoranti, bar, lucky strike senza filtro e gitanes papier mais a parlare di tutto il cinema visto, di tutte le gallerie della città, di tutte le carte e cartacce lette e rilette. Guida diurna, invece, era la mia instancabile Lucetta degli occhi Panait – la greca – che mi scarrozzava per le vie, le viuzze, le case e le chiese più incredibili di questa città. In mezzo ci stava Irina. Irina la incontravo a un corso facoltativo piazzato tragicomicamente alle otto del mattino: io uscivo dalle mie due ore di sonno, mentre lei arrivava direttamente dal turno di notte trascorso al telefono dell’ambasciata russa, gli altri, saggiamente, dormivano. Irina era una romena di Jakutsk – Siberia (non vi sto a spiegare come e perché suo padre fosse arrivato là). Frequentava parallelamente l’Università di Bucarest e quella di Mosca. In Romania – grazie alle strade imperscrutabili che portano dalla Terza Roma a Roma – aveva scelto come seconda disciplina l’italiano. Quasi sempre le lezioni con Irina naufragavano dolcemente verso Est. Come un pirata alla deriva passavo il tempo con lei a parlare di Bulgakov, Rozanov, Brodskj, Ahmatova, Cvetaeva (cioè цветаева), Osip Mandelstam e dell’antimodernismo della prosa di Valentin Rasputin. Capitava di scivolare sulla politica e allora si poteva trascendere fino a Dughin e Limonov … se sapessi dove si trova oggi discuterei volentieri con Irina del nuovo libro di Vasile Ernu (il secondo per la precisione). Partiamo dalla copertina: Alexander Kosolapov, ovvero la tragicità della storia (Lenin) e l’impenetrabilità divina (Cristo) che scortano la leggerezza del nostro presente: Mickey Mouse. Dietro questa paradossale immagine ci sta Ultimii eretici ai Imperiului – Gli ultimi eretici dell’impero, seconda opera di Vasile Ernu. Ernu fa parte di un nutrito gruppo di artisti e scrittori provenienti dall’isola che non c’è: la Repubblica Moldavia. Figure esuberanti, un po’ selvatiche, capaci di scombussolare la quiete del giardinetto culturale romeno Qui basterebbe citare le sferzate del monaco – scrittore Savatie Bastavoi o l’oltranzismo letterario di Alexandru Vakulovski ( lo scorso aprile espulso per due anni dalla Romania perché privo di documenti!) con il suo Cronifogario (Letopizdetz !)…oppure il groviglio punk folk degli Zdob si zdub. La Moldavia attualmente è la parte maledetta della storia romena. È il luogo in cui le ombre del lembo estremo della latinità e dello slavismo si sovrappongono e sciolgono molte delle frigide certezze della Romania contemporanea. Una faglia che continua a produrre profondi interrogativi e pessime risposte. Anche il libro di Ernu si alimenta in modo schietto di paradossi e provocazioni, per sovvertire – non un regime politico – ma le placide sicurezze dell’intellighenzia post-ceausista. “Gli ultimi eretici dell’Impero” si articola attorno a una narrazione epistolare tra Vasiliy Andreevici e A.I., il Grande Istigatore. In realtà lo scambio di missive risulta essere un pretesto per discettare sulla natura della Santa Madre Russia (soprattutto, ma non esclusivamente, nella sua ipostasi comunista), dei suoi rapporti con la “patria muma” romena, delle radici alcolizzate del capitalismo americano, dell’infinita transizione dell’impero sovietico, della ostalgia, del terrorismo e di mille altre cose senza rendere conto a nessuno e, in particolare, allo sviluppo di un possibile racconto. La farcitura dell’opera è tutt’altro che dietetica. Ernu mescola nel suo libro banalità sconcertanti (tipo: “il più importante fenomeno del periodo interbellico è senza se e senza ma l’avanguardia romena” ora, senza se e senza ma, questa affermazione è una puttanata) a sassate impertinenti lanciate nei confronti della mediocrità bancaria contemporanea. Del libro ho amato il tono irriverente e anticonformista, le ripetute citazioni di Varlam Salomov che davvero è uno dei più grandi scrittori di sempre, ma non le castronerie sparate su Solzhenitsyn. Intrigante è la presenza più o meno occulta di Dan Ungureanu che offre delle audaci prospettive geopolitiche attraverso il duo Ilf e Petroff (a proposito il 6 maggio 1976 ore 21 alla TV si trasmetteva proprio le Dodici Sedie di Ilf e Petrov, in Friuli venne giù di tutto e d’allora non siamo più gli stessi). Sempre da questa fonte arrivano pagine acidissime sulla mentalità romena, veri distillati di odio di sé (ura de sine) che caratterizzano da tempi immemori questa nazione. Tra i passaggi destinati a creare sconcerto segnalo quelli dedicati alla presenza delle truppe sovietiche in Romania, il cui ritiro precoce, secondo Ernu, non fu per nulla provvidenziale, anzi segnò in peggio il destino del paese. Oppure le osservazioni statistiche sulla rapidissima moltiplicazione di membri di partito nella Romania comunista e la loro miracolosa scomparsa nel giro di una nottata nel dicembre 1989. Insomma questo volume ci serve una densa seljanka (soleanca) ma lascia i commensali più schizzinosi liberi di scartare i pezzi più indigesti. Mi piacerebbe passare una serata davanti a questo piatto fumante con Vasile Ernu, anche per verificare quanto scrive sullo stile della sbronza russa e su come alleviarne i postumi, sicuramente avremmo molte cose da dirci e poche su cui trovarci d’accordo, ma questo è tipico per chi ama gli eretici.

P.S.

queste quattro righe le dedico fraternamente a Raffaele – mai sfuggito alla scomoda posizione dell’eretico – di cui qualche settimana fa è caduto il terzo anniversario della scomparsa…vesnica pomenire.

Annunci

AFFA TAFFA – Episodul întâi

tommy ed il suo pappagalloRipulendo il sottoscala del mio computer, ho riportato alla luce un bel bauletto con su scritto Affa Taffa.Che sarà mai? Ma è la traduzione in lingua romena del primo romanzo di Tommaso Cerno. Per un blog plurilingue come il mio, manna dal cielo! Partiamo dalla traduzione: è a quattro mani: Miro (che poi è anche mia moglie) e Dan Ungureanu (ora anche lui profugo in Canada, come molti altri). Parliamo dell’autore: Tommaso Cerno, professione giornalista (a destra c’è il collegamento per il suo blog). In Romania ci viene a singhiozzo dai tempi del mio matrimonio, quindi sono come minimo 8 anni. Nel paese di Dracula e di Isidore Isou (e beccatevi questa !) ha recitato i Limoni di Montale davanti a Şerban Foarţă (ma se lo ricorderanno?!), ha bevuto l’avion dello zio Dan (Dumnezeu să-l odihnească), ha visitato Casa Poporului e incontrato l’ex ministro Berceanu, ha mangiato un tocco d’orso alla Şura Dacilor, ha comprato i CD degli Asia, ha letto la Rodica Ojog Braşoveanu, 320 de pisici negre, ha finanziato la semicursiera di Aladin, è stato sottoposto ad un rituale apotropaico dalla mamma di Luminita, ha scritto telepaticamente un pezzo sull’inquinamento da cianuro di Baia Mare e un altro sui friulani di Greci (Tulcea) şi aşa mai departe. AFFA TAFFA io l’ho letto d’un fiato nella versione dattiloscritta italiana anni fa. Bello, fresco e leggero come una Ursus appena spillata! Ho fatto il tifo affinché apparisse in Italia, ma Tommy ha preferito iniziare un altro romanzo. Bene, partendo da queste premesse, e con il permesso dell’autore, inizia da oggi su Catrafuse la pubblicazione a puntate della traduzione romena di AFFA TAFFA. Si farà come ai tempi del feuilleton, del romanzo d’appendice, di Hill Street giorno e notte e dell’ispettore Furillo! Un episodio a settimana prendere o lasciare e abbiate pazienza!

Il carattere tipografico scelto è il Baskerville Old Face, in onore di Sherlock Holmes, del dottor Watson e dell’omonimo mastino.

Tommaso Cerno

Affa Taffa

Dar să lăsăm străinătatea! Chiar şi aici la noi foarte multe lucruri vor avea un alt nume. De exemplu, în loc de „vanilie”, care este un cuvânt străin, va intra în uzul comun „ război” care între timp îşi va fi pierdut semnificaţia sa veche.

ÖRKÉNY ISTVÁN

Mamei şi tatălui meu

I

Afară, nu suport tavanele joase. Am ieşit fără să închid uşa şi m-am întors înapoi pentru că un ţigan din partea locului îmi furase de prin casă de două ori deja.

Cerul limpede de iulie neted ca o foaie albă, liber şi fără nori, făcuse loc celui de august, cu contururi nedefinite asemenea hârtiei tăiate de mână. Cercetând munţii aveam clara senzaţie că vara se mistuie sub ameninţarea unei toamne îngheţate. Rândunelele ar lăsa locul babacilor, aşa cum se întâmpla în fiecare an, şi ploaia stătea gata pregătită în spatele primilor nori albaştri. De acum în câteva săptămâni avea să spele lumea, să clătească străzile şi să binecuvânteze întoarcerea lor acasă.

Bunicul, înainte să plece la Creator, spunea că acela era cil de nef. Însemna că va cădea zăpadă din abundenţă risipindu-şi albul peste tot şi că oraşul va apărea în fiecare zi aidoma paginilor unui jurnal cu paginile netăiate încă.

Totul părea aşternut, la urma-urmei, pentru a începe din nou viaţa de zi cu zi, dimineaţa – şcoala şi bla-bla-ul cu colegul de bancă, apoi acoperişul părintesc şi minciunile pentru părinţii mei, şi seara, laba finală. Era în 1992 şi eram virgin deja de şaptesprezece ani. Ban Revelant, se insinuă vocea, a sosit ceasul ca tu să devii adult. Gândeşte-te la asta. M-am gândit. Mă chema ca pe piticul unui ventriloc, îmi consumasem tinereţea mânjind hârtii pentru scrisori, vorbeam cu o statuie de ghips, iar cu femeile nu ştiam de unde să încep. Dar în fond de mine depindea să pun capăt acelei existenţe şi simţeam că pot s-o fac. Affa Taffa, am suspinat băgând mâna în buzunar, a trecut ceva timp de când meditez să fac un lucru.

***

Affa Taffa era un dar de la bunicul. L-a luat la schimb, în America de Sud cu mulţi ani în urmă, pe adresa unui cunoscut faianţar. Acolo unde trăiesc eu sânt artişti ai mozaicului minunaţi, autentici, oameni jigăriţi, bătrâni tare şi murdari care sunt în stare să fabrice orice tip de pardoseală. A sugerat numele şi i-a fost înmânată statuia.

Peruanul povesti bunicului că Affa Taffa era un talisman şi că prin tradiţie l-ar fi putut da numai unei persoane dragi dacă ea ar lua păpuşa în mână spontan. Din acel moment Affa Taffa ar rămânea al său pentru totdeauna.

Într-o zi m-am întors mai devreme de la şcoală pentru că profu’ de sport lipsea şi am văzut ceva care rânjea pe consola patului. Era un obiect curios, aşa că îl atinsei iar bunicul reuşi să iasă de sub puterea lui.

„Acum e al tău, Ban”, a spus. Iar eu de emoţie era să-l scap. Atunci bunicul s-a apropiat şi mi-a susurat ceva la ureche. Nepoate, a spus el mai mult sau mai puţin întocmai, dacă chestia asta de aici cade şi se sparge vine cutremurul, ploaia mare, ciuma şi apare un stol de porumbei negri care se cacă peste tot. La vremea aceea aveam treisprezece ani, eram un copil model şi nu ştiam ce-i aia o ţigară. Totuşi, un pic fiindcă iarna îngheţată care ardea prin părţile acestea, un pic fiindcă că Affa Taffa provenea dintr-o ţară foarte îndepărtată şi era înfăşurat în legendă, bunicul m-a silit să-o încep cu fumatul pe ascuns de ai mei. Am descoperit astfel că Affa Taffa, dacă nu fuma cu stăpânul său cel puţin de două ori pe zi, ar vomita peste noi toată nenorocirea lui. „Ce mă fac acum cu chestia asta?” l-am întrebat pe bunicul. „Este un blestem!”. „Nu spune asemenea lucruri, băiete” m-a dojenit. „Ori eşti nebun? Affa Taffa este un alt tu însuţi”. Apoi se cufuri cum fac bătrânii. Nu cred ca bunicul să fi înţeles ceea ce abia îmi revelase, nici ca el să fi exprimat exact ceea ce avea în minte să spună. Oricum ar fi, Affa Taffa vorbi în a treia zi. I-am spus-o bunicului, dar nu mă crezu.

***

Am continuat să merg pe jos până la staţie apoi am urcat în autobuz cu planuri mari ce mi se învârteau ameţitor în creier. Dacă nu voiam să-l dezamăgesc pe Affa Taffa şi săştig pariul nu-mi puteam permite să greşesc. Nu mai era mult până la începerea şcolii iar eu eram hotărât să intru în clasă doar dacă aş fi devenit bărbat.

Affa Taffa urlă să mă uit la el, ca o palmă, ca un strigăt galben. Am schimbat direcţia privirii spre individul pe care mi-l arătase în mulţime. Era diferit de ceilalţi, purta o uniformă de pânză albastru închis cu stema oraşului Udine cusută pe buzunar, un fel de săgeată neagră care arăta spre cer. Din instinct privii în jurul meu. Toţi ceilalţi ţineau în mână un bilet, şi înţelesei ceea ce avea să se întâmple.

„Ei, cu dumneata vorbesc, ai bilet ?” strigă controlorul.

Am ridicat din umeri şi am făcut pe nebunul.

„Cu dumneata vorbesc, ce faci?” insistă el.

Am urmat sugestia lui Affa Taffa.

„Eu scriu scrisori de dragoste”, i-am spus.

Controlorul izbucni în râs. Era unul de vreo cinzeci de ani, care se ţinea bine, cu şuviţe de păr ca de staniol, încă lipite de cap.

Se zgâi şi-şi trecu mâna peste frunte.

„Ia să auzim” mormăi, „şi cui, mă rog, scrieţi aceste scrisori de dragoste ?”

„Cui are nevoie” am suspinat eu „ce întrebare mai e şi asta ?”

„Ce răspuns mai e şi ăsta ?” obiectă el.

Nu ştiam prea bine nici eu, dar câştigam timp.

Affa Taffa îmi dădu semnalul. Autobuzul se opri în faţa prăvăliei, unde era un du-te vino. M-am lăsat pe genunchi, i-am surâs controlorului ca o felicitare şi o zbughii spre uşa de coborâre care se închise în urma mea scârţâind.

Primul meu pas spre bărbăţie fusese o fugă cu picioarele la spinare.

Va urma

Va urma


dicembre: 2017
L M M G V S D
« Gen    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Contatti

anzianità di servizio

Blog Stats

  • 61,218 hits

Catrafuse Photos

RSS la rinascita balcanica

  • Si è verificato un errore; probabilmente il feed non è attivo. Riprovare più tardi.