Posts Tagged 'Luminita'

AFFA TAFFA – Episodul întâi

tommy ed il suo pappagalloRipulendo il sottoscala del mio computer, ho riportato alla luce un bel bauletto con su scritto Affa Taffa.Che sarà mai? Ma è la traduzione in lingua romena del primo romanzo di Tommaso Cerno. Per un blog plurilingue come il mio, manna dal cielo! Partiamo dalla traduzione: è a quattro mani: Miro (che poi è anche mia moglie) e Dan Ungureanu (ora anche lui profugo in Canada, come molti altri). Parliamo dell’autore: Tommaso Cerno, professione giornalista (a destra c’è il collegamento per il suo blog). In Romania ci viene a singhiozzo dai tempi del mio matrimonio, quindi sono come minimo 8 anni. Nel paese di Dracula e di Isidore Isou (e beccatevi questa !) ha recitato i Limoni di Montale davanti a Şerban Foarţă (ma se lo ricorderanno?!), ha bevuto l’avion dello zio Dan (Dumnezeu să-l odihnească), ha visitato Casa Poporului e incontrato l’ex ministro Berceanu, ha mangiato un tocco d’orso alla Şura Dacilor, ha comprato i CD degli Asia, ha letto la Rodica Ojog Braşoveanu, 320 de pisici negre, ha finanziato la semicursiera di Aladin, è stato sottoposto ad un rituale apotropaico dalla mamma di Luminita, ha scritto telepaticamente un pezzo sull’inquinamento da cianuro di Baia Mare e un altro sui friulani di Greci (Tulcea) şi aşa mai departe. AFFA TAFFA io l’ho letto d’un fiato nella versione dattiloscritta italiana anni fa. Bello, fresco e leggero come una Ursus appena spillata! Ho fatto il tifo affinché apparisse in Italia, ma Tommy ha preferito iniziare un altro romanzo. Bene, partendo da queste premesse, e con il permesso dell’autore, inizia da oggi su Catrafuse la pubblicazione a puntate della traduzione romena di AFFA TAFFA. Si farà come ai tempi del feuilleton, del romanzo d’appendice, di Hill Street giorno e notte e dell’ispettore Furillo! Un episodio a settimana prendere o lasciare e abbiate pazienza!

Il carattere tipografico scelto è il Baskerville Old Face, in onore di Sherlock Holmes, del dottor Watson e dell’omonimo mastino.

Tommaso Cerno

Affa Taffa

Dar să lăsăm străinătatea! Chiar şi aici la noi foarte multe lucruri vor avea un alt nume. De exemplu, în loc de „vanilie”, care este un cuvânt străin, va intra în uzul comun „ război” care între timp îşi va fi pierdut semnificaţia sa veche.

ÖRKÉNY ISTVÁN

Mamei şi tatălui meu

I

Afară, nu suport tavanele joase. Am ieşit fără să închid uşa şi m-am întors înapoi pentru că un ţigan din partea locului îmi furase de prin casă de două ori deja.

Cerul limpede de iulie neted ca o foaie albă, liber şi fără nori, făcuse loc celui de august, cu contururi nedefinite asemenea hârtiei tăiate de mână. Cercetând munţii aveam clara senzaţie că vara se mistuie sub ameninţarea unei toamne îngheţate. Rândunelele ar lăsa locul babacilor, aşa cum se întâmpla în fiecare an, şi ploaia stătea gata pregătită în spatele primilor nori albaştri. De acum în câteva săptămâni avea să spele lumea, să clătească străzile şi să binecuvânteze întoarcerea lor acasă.

Bunicul, înainte să plece la Creator, spunea că acela era cil de nef. Însemna că va cădea zăpadă din abundenţă risipindu-şi albul peste tot şi că oraşul va apărea în fiecare zi aidoma paginilor unui jurnal cu paginile netăiate încă.

Totul părea aşternut, la urma-urmei, pentru a începe din nou viaţa de zi cu zi, dimineaţa – şcoala şi bla-bla-ul cu colegul de bancă, apoi acoperişul părintesc şi minciunile pentru părinţii mei, şi seara, laba finală. Era în 1992 şi eram virgin deja de şaptesprezece ani. Ban Revelant, se insinuă vocea, a sosit ceasul ca tu să devii adult. Gândeşte-te la asta. M-am gândit. Mă chema ca pe piticul unui ventriloc, îmi consumasem tinereţea mânjind hârtii pentru scrisori, vorbeam cu o statuie de ghips, iar cu femeile nu ştiam de unde să încep. Dar în fond de mine depindea să pun capăt acelei existenţe şi simţeam că pot s-o fac. Affa Taffa, am suspinat băgând mâna în buzunar, a trecut ceva timp de când meditez să fac un lucru.

***

Affa Taffa era un dar de la bunicul. L-a luat la schimb, în America de Sud cu mulţi ani în urmă, pe adresa unui cunoscut faianţar. Acolo unde trăiesc eu sânt artişti ai mozaicului minunaţi, autentici, oameni jigăriţi, bătrâni tare şi murdari care sunt în stare să fabrice orice tip de pardoseală. A sugerat numele şi i-a fost înmânată statuia.

Peruanul povesti bunicului că Affa Taffa era un talisman şi că prin tradiţie l-ar fi putut da numai unei persoane dragi dacă ea ar lua păpuşa în mână spontan. Din acel moment Affa Taffa ar rămânea al său pentru totdeauna.

Într-o zi m-am întors mai devreme de la şcoală pentru că profu’ de sport lipsea şi am văzut ceva care rânjea pe consola patului. Era un obiect curios, aşa că îl atinsei iar bunicul reuşi să iasă de sub puterea lui.

„Acum e al tău, Ban”, a spus. Iar eu de emoţie era să-l scap. Atunci bunicul s-a apropiat şi mi-a susurat ceva la ureche. Nepoate, a spus el mai mult sau mai puţin întocmai, dacă chestia asta de aici cade şi se sparge vine cutremurul, ploaia mare, ciuma şi apare un stol de porumbei negri care se cacă peste tot. La vremea aceea aveam treisprezece ani, eram un copil model şi nu ştiam ce-i aia o ţigară. Totuşi, un pic fiindcă iarna îngheţată care ardea prin părţile acestea, un pic fiindcă că Affa Taffa provenea dintr-o ţară foarte îndepărtată şi era înfăşurat în legendă, bunicul m-a silit să-o încep cu fumatul pe ascuns de ai mei. Am descoperit astfel că Affa Taffa, dacă nu fuma cu stăpânul său cel puţin de două ori pe zi, ar vomita peste noi toată nenorocirea lui. „Ce mă fac acum cu chestia asta?” l-am întrebat pe bunicul. „Este un blestem!”. „Nu spune asemenea lucruri, băiete” m-a dojenit. „Ori eşti nebun? Affa Taffa este un alt tu însuţi”. Apoi se cufuri cum fac bătrânii. Nu cred ca bunicul să fi înţeles ceea ce abia îmi revelase, nici ca el să fi exprimat exact ceea ce avea în minte să spună. Oricum ar fi, Affa Taffa vorbi în a treia zi. I-am spus-o bunicului, dar nu mă crezu.

***

Am continuat să merg pe jos până la staţie apoi am urcat în autobuz cu planuri mari ce mi se învârteau ameţitor în creier. Dacă nu voiam să-l dezamăgesc pe Affa Taffa şi săştig pariul nu-mi puteam permite să greşesc. Nu mai era mult până la începerea şcolii iar eu eram hotărât să intru în clasă doar dacă aş fi devenit bărbat.

Affa Taffa urlă să mă uit la el, ca o palmă, ca un strigăt galben. Am schimbat direcţia privirii spre individul pe care mi-l arătase în mulţime. Era diferit de ceilalţi, purta o uniformă de pânză albastru închis cu stema oraşului Udine cusută pe buzunar, un fel de săgeată neagră care arăta spre cer. Din instinct privii în jurul meu. Toţi ceilalţi ţineau în mână un bilet, şi înţelesei ceea ce avea să se întâmple.

„Ei, cu dumneata vorbesc, ai bilet ?” strigă controlorul.

Am ridicat din umeri şi am făcut pe nebunul.

„Cu dumneata vorbesc, ce faci?” insistă el.

Am urmat sugestia lui Affa Taffa.

„Eu scriu scrisori de dragoste”, i-am spus.

Controlorul izbucni în râs. Era unul de vreo cinzeci de ani, care se ţinea bine, cu şuviţe de păr ca de staniol, încă lipite de cap.

Se zgâi şi-şi trecu mâna peste frunte.

„Ia să auzim” mormăi, „şi cui, mă rog, scrieţi aceste scrisori de dragoste ?”

„Cui are nevoie” am suspinat eu „ce întrebare mai e şi asta ?”

„Ce răspuns mai e şi ăsta ?” obiectă el.

Nu ştiam prea bine nici eu, dar câştigam timp.

Affa Taffa îmi dădu semnalul. Autobuzul se opri în faţa prăvăliei, unde era un du-te vino. M-am lăsat pe genunchi, i-am surâs controlorului ca o felicitare şi o zbughii spre uşa de coborâre care se închise în urma mea scârţâind.

Primul meu pas spre bărbăţie fusese o fugă cu picioarele la spinare.

Va urma

Va urma

Annunci

LA PULCE NELL’ORECCHIO

“Bre Dani, bre, Ce Dumnezeu e asta? Mi-ai mai trimis de 2 ori. Ma tem sa nu imi dai virusi…” così, in privé, Luminiţa, la mia iubitissima road map personale per Bucarest e dintorni, mi ha bacchettato per gli inviti ripetuti a visitare Catrafuse. C’ha ragione, c’ha! Sono una persona pesante, lo so. E per peggiorare le cose oggi ho deciso, dopo avere sproloquiato su Bucurenci & co., di dedicare un’inserzione a Dan Puric e di farlo anche in romeno! Mi perdoni Luminiţa, mi perdoni Dan Puric e perdonatemi anche voi altri. Il pretesto è questo: l’altro giorno ho visto un’intervista del regista-attore in TV, in cui ha parlato di Ortodossia – UE – Romania e altro. Piaccia o non piaccia, Puric non è mai banale. Evoca contesti e situazioni che in pochi sono in grado di affrontare senza scivolare in stereotipi e clichè. Senza isterismi, senza volgarità, Puric è una voce critica, lucida e scomoda che, priva di complessi e inutili ostentazioni, ci ricorda il peso della tradizione cristiano-ortodossa in questi luoghi e di questi tempi. Di seguito trovate un macramè da varie interviste con Puric, per iscritto, perché vorba volant (!), …in romeno, perché la domenica non si lavora!

Procesul de mitocanizare e international. Familia Bundy, sitcomurile, toate cultiva instinctele gregare. Mitocanul international si-a dat mana cu mitocanul national. Mai exista si o problema de antropologie culturala: nivelul cultural al unei tari are legatura cu gusturile conducatorilor politici si ale liderilor economici. Ei bine, acesti lideri, cei din 90 incoace, vor manele, de fapt cultura de tip manea. Sa nu se inteleaga ca as avea ceva cu manelistii, caci nu existenta acestui tip de noncultura este problema, ci frecventa si intinderea aparitiei lor la televizor, in zona divertismentului de proasta calitate, a bascaliei, care a luat locul umorului. (Săptămâna financiară 30 octombrie 2006).                                Privitor la criteriile de definire a conceptului de rezistent, eu fac parte dintre cei ametiti, confuzi: m-am nascut in imnuri si aproape ca era sa mor in imnuri. Eu sint un fost u.t.c.-ist, intr-un paralelism sinistru: in timp ce Ion Gavrila Ogoranu inca mai era cu arma in munti si tinea singur loc de poporul roman — eu cintam cintece patriotice. Ca sa nu spun ca valul si mecanismul acesta m-au dus sa fiu membru de partid — ceea ce ar fi retardabil mintal sa regret. Era un mecanism care ne supunea si se suprapunea cu existenta si cu spiritul nostru. http://grupareaaproape.wordpress.com/2006/12/23/interviu-dan-puric/
Democratia inseamna cumva revansa mitocaniei impotriva valorii? Oamenii pe care i-am vazut dincolo erau frustrati. Nu stiau daca trebuie sa se mai intoarca in tara. Nu mai au tara. Nu numai geografic, ci sufleteste. N-au unde sa se intoarca. Vorba unui personaj al lui Dostoievski, “important este sa ai unde sa te duci”. Tinerii pe care i-am vazut in turneu nu mai au unde sa se duca. Decat in lumea larga. Poporul roman a plecat in pribegie. ( Civic Media Feb 09, 2007)

La noi s-a nascut acea noua categorie a suferintei — acea tragedie continua fara final, care acum, dupa atita timp, face parte din fiziologia noastra si se numeste necaz. Romanul imbraca zilnic necazul ca pe o haina. Necazul este o tragedie fara pauza, cu care fiinta s-a obisnuit si pe care daca-l iei, omul ramine in panica. La noi s-a nascut proverbul: „sa te fereasca Dumnezeu de mai rau”. Deci, „raul” ca normalitate, „mai raul” ca posibil viitor, binele ca nefiresc — iata un popor martir care, in loc sa-si tipe suferinta, isi asuma vina de a fi asa cum este: sublim de simplu, de clar, in esenta lui. http://grupareaaproape.wordpress.com/2006/12/23/interviu-dan-puric/

Nu sunt primul actor care a facut asta. In istoria crestinismului exista exemple ilustre. In timpul Imperiului Roman, Sfantul Porfirie si Sfantul Ghelasie au fost mimi. Chemati de imparat sa batjocoreasca taina botezului, au iesit din apa si au marturisit credinta. Nu ma intereseaza cum sunt etichetat, pentru ca eu stiu cine sunt. http://www.formula-as.ro/2007/754/spiritualitate-39/dan-puric-7697

Competitia criminala si fara scrupule de azi dezvolta monstri. Primele semne au si inceput sa apara in crearea de razboaie artificiale, toate facute insa cu sacrificii umane autentice. La toate acestea se poate raspunde cu replica unei batrane care m-a oprit intr-o zi pe strada si m-a intrebat ce scrie pe un anume panou. I-am spus ca scrie „Fast-Food“. Si batrana m-a intrebat din nou: „Ce inseamna asta, maica?“ I-am explicat: „Un loc unde mananci repede.“ La care femeia a raspuns total surprinsa: „De ce, maica?“http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=1625&page=10

Orice om simplu de pe strada stie ca a ajuns consumator, el stie ca de la consumator ajunge cersetor si ca de la cersetor ajunge dependent economic. (Realitatea TV 10. august 2007)

Lucrurile lui Dumnezeu nu le putem noi cartografia. O constiinta crestina poate aparea oriunde si oricînd. Teatrul poate fi folosit ca un gen de marturisire crestina, fara ca prin asta sa facem un teatru explicit religios, o drama liturgica, ci sa traim crestin raportul dintre arta si credinta. Nu e vorba de a face arta bisericeasca, fiindca aceasta este legata de spatiul Bisericii. Personal, matur poteca spre Biserica. Asta e functia mea. Curat cît pot, ca mi-a dat Bunul Dumnezeu. Rost numarul 40-41, iunie-iulie 2006

Noi, ca popor, pentru a supravietui, trebuie sa ne retragem in cultura, ca in munti. Altfel ne calca gorilele cu jeep-urile. (Săptămâna financiară 30 octombrie 2006)



ottobre: 2017
L M M G V S D
« Gen    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Contatti

anzianità di servizio

Blog Stats

  • 60,862 hits

Catrafuse Photos

RSS la rinascita balcanica

  • Si è verificato un errore; probabilmente il feed non è attivo. Riprovare più tardi.