NOMEN OMEN

Ieri am aflat că un grup de profesori universitari se opune la numirii unei străzi din centru (actualmente anonimă) după PetreŢuţea. Argumentele formulate de contestatari sunt două: Tuţea nu are nici o relație biografică cu orașul Timișoara și, mai ales, a colaborat în diferite ipostaze cu Mișcarea Legionară. Protestul începe bine spunând: “Considerăm că numirea unei străzi este unul din gesturile simbolice importante ale unei localități având un rol de identificare și construcție identitară. Imaginea de ansamblu a numelor străzilor orașului formează împreună cu denumirile instituțiilor publice, cu monumentele și celelalte obiecte urbane o configurație fizică, concretă a valorilor noastre”. Mi se pare corect, dar nu înțeleg însă de ce grija lor pentru toponomastica orașului nu s-a concentrat până acum pe cazuri destul de absurde.Fiind un mare călător urban, de mai multe ori m-am întrebat de ce în Timișoara există Strada BUSUIOC? Poate se referă la ”renumita” vedetă locală? Şi Strada ROZMARINULUI? Strada CAPREI ce reprezintă? O sinecdocă a vecinului? Strada SACULUI are sau nu are mâța prinsă? Strada PALMIERILOR, am înțeles-o! Este evident o prevestire. Strada PELICANULUI şi Strada DROPIEI, se referă la orătănii banatensis? FELIX din strada respectivă este motan? Şi Strada VERDE? Strada SECERII a pierdut ciocanul? Să nu pomenim de Strada SEPIA sau de Strada TIGRULUI. Şi de ce nu au observat că marele tenor Enrico Caruso pe tăblițele agățate de ziduri a pierdut prenumele lui și, prin compensare, a primit un s în plus,devenind Carusso! Sau cum prenumele lui Machiavelli devine Nicola.Rezultă evident că între un pelican și un tigru, la umbra unor palmieri sau mirosind niște rozmarin prin greșeli ortografice,Petre Ţuţea nu ar strica prea mult identitatea rutieră a capitalei Banatului. Rămâne cealaltă obiecție, adică: Petre Țuțea este un simbol legat de o viziune politică nedemocratică, deci nu poate să aibă o stradă a lui. Şi în acest caz faptele destructurează axioma profesorilor: orașul Timișoara de ani buni găzduiește Piața Mircea Eliade, Strada Emil Cioran, Strada Constantin Noica, Strada Ion Barbu etc., în alte cuvinte intelectuali, nu chiar bănățeni,care în mod diferit au flirtat cu Arhanghelul Mihail, și nimeni a simțit lezată identitatea orașului. Dar există cazuri încă mai frapante. Străzile doctor Paulescu, Ion Slavici, Octavian Goga, B.P.Hașdeu țin vie amintirea unor minți strălucite, care totuși de mai multe ori au polemizat virulent cu minoritățile tării. Oare ar trebuit să ștergem prezența lor din nomenclatorul stradal al urbei? Strada Tristan Tzara, se află undeva spre Calea Aradului, desigur prezența ei pe hartă e justificată prin opera lui artistică, și nu prin osanalele aduse regimului comunist din România din partea tătucului Dadaismului. Plimbându-ne prin centru putem să admirăm Strada Maximilian (scris chiar asa!) Robespierre, un adevărat democratic care în numele libertății a justificat măcelul a mii de persoane. Cinstit toponomastic a fost și Edvard Beneš,cel de-al doilea președinte al Cehoslovaciei, care în 1945 a ordonat expulzarea și confiscarea tuturor averilor a 2,4 milioane de nemți foști cetățeni cehoslovaci. O ”curățare” care s-a terminat cu cel puțin 30.000 de morți (unele surse vorbesc chiar de 200.000 de victime). Din păcate pentru ei erau nemți și moartea lor nu valorează ca moartea altora. Presupun că toate aceste personalități s-au stabilit pe străzile noastre în virtutea unui proces de decantare care a evidențiat aspectele din gândirea lor în consonanță cu sensibilitatea unei părți consistente a populației(recunosc că în cazul lui Beneš nu prea focalizez această legătură, dar poate este o limită personală). Cazul Străzii Petre Țuțea ar constitui un caz diferit? Nu prea cred. Am impresia că multă lume îl îndrăgește pe Țuțea pentru imaginea lui din anii 90, pentru stilul lui direct și informal de a trata temele grele și fundamentale. Un spirit liber, senin și fără resentimente. Prin interviurile lui lumea a început să recupereze și să reevalueze o perioadă importantă și complexă a istoriei.Probabil din aceste considerente numele lui apare liniștit pe străzile sau instituții din București, Iași, Cluj Napoca, Brașov,Brăila etc. La Timișoara ar fi interesant să se ceară cetățenilor să exprime direct opinia lor despre cazul Țuțea, și, în general,despre gestionarea nomenclatorului orașului. Ar fi o ocazie pentru a întări conștiința comună a orașului, dincolo de elitismul și cenzurile mai mult sau mai puțin academici.Immagine

AUGURI

Buon compleanno  Bashar Hafiz al-Asad

 

 

 

 

DE VEGHE ÎN LANUL CU SUPORTERI

Duminică dimineața, de Ziua Italiei o melodie bântuie în capul meu:

Te trezești dimineața și abia aștepți să fii acolo! Pe ploaie sau sub soare, suntem suporteri și vom cânta așa! Vom fi mulți sau puțini, dacă va înscrie echipa mea Peluza va exploda! Suntem aici numai pentru voi! Noi suntem aici pentru voi! Suntem aici numai pentru voi!

Sunt băieți de la Civico care mă pun în temă: Azi 2 iunie Politehnica joacă în deplasare la Bacova. Opțiuni: mașină sau tren. Aleg varianta old school: CFR-ul. Umplu rucsacul cu doze de bere și plec. În gară, după zeci de salutări ne îndreptăm spre trenul ”nostru” care se află în zona gri ”spre Reșita”. Pe peron Nașu’ ne mai întreabă de echipă și de meciurile următoare, apoi râzând ne previne: „Dacă sunteți așa de mulți ca la Chizătău, nu veți încăpea în tren!” Înțeleg ce vrea să spună când vine trenul:e mai vechi și mai scurt decât tramvaiul șapte. Are două vagoane, cu locomotor cu tot. Vine și o patrulă de polițiști se uită spre javra metalică ca la  un film al fraților Lumière.

Pornim, se deschid dozele, discuțiile despre ce a fost și ce va fi se intersectează fără o ordine precisă. Vagonul se zguduie de parcă asistăm la un cutremur de medie intensitate. Ca niște statui dintr-o altă eră, trei babe înfofolite în baticuri se uită în gol. Un călător mai în vârstă ne îndeamnă să privim afară spre un teren de fotbal și zice: „Va amintiți? Deplasarea de la Urseni!” probabil și el citește din goranmrakic.wordpress.com! La un moment dat urcă un trib de cetățenii de etnie neprecizată, cerem să se deschidă geamurile și sperăm într-o providențială intervenție a zeilor.

Ajungem la Bacova, alte zeci de salutări, echipele ies pe teren și spectacolul începe. Mai închinăm spre cer câte o doză și cântăm. Fac primul recensământ al berilor: populația a scăzut dramatic, c’est la vie. Îmi alin durerea urmărind meciul și sorbind din peisajul bucolic care ne înconjoară: în spatele terenului se înalță o pădure deasă, parcă e o faleză întunecată, jur împrejur defilează câte un cal, o turmă de oi și doi jandarmi. Aceștia sparg semințe la greu și vorbesc întruna, probabil încearcă să înțeleagă rostul lor acolo, de veghe în lanul cu suporteri. Vine primul gol și se duce ultima bere. La pauză, plec cu un alt cercetaș pentru alimentarea cambuzei. La magazinul satului, ca de obicei, au primit ordin de sus să nu vândă alcool în timpul meciului. Încercăm o operă de convingere, dar arta retoricii nu funcționează, vânzătoarea este o adevărată eroină a prohibiționismului, dacă se năștea la Chicago în anii ’30 ar fi primit o medalie. Curios, șerifa noastră, în timp ce ne explică că legea e lege și ordinele de sus sunt ordine de sus, vinde orice alt produs din magazin și încasează bani cu nonșalanță fără a emite un amărât de bon fiscal. În acest domeniu nu există niciun ordin de sus. Ne întoarcem spre meci și dăm de o babă, mai în glumă, mai în serios o întrebăm dacă are țuică de vânzare?

”Eu nu, dar vecina mea, da!’

”Putem să gustăm?”

”Sigur!”

Baba dispare și după câteva minute se întoarce cu un sfert de litru de rachiu într-o cană. Degustarea ar fi arhisuficientă, dar mai sunt alte gâturi uscate care ne așteaptă, deci luăm jumătate de litru la preț de ofertă. Pe teren este 2-0, au mai apărut alte beri, oile stau tot acolo, jandarmii imperturbabili mai mănâncă semințe. Mai e timp de discuții, de cântatul pentru Poli, de glume și de al treilea gol. La întoarcere găsesc un loc în mașină cu herțogheria. Până la Timișoara mai cântăm în cinstea echipei și a Banatului, convinși că cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni.

bacova

Vecchi sciacalli e nuovi arditi

György Schwartz, detto Soros,  l’icona decrepita ma purtroppo vivente di tutti gli speculatori finanziari, ha  ricevuto a Udine,  nel contesto della manifestazione culturale Vicino-Lontano,   il Premio Terzani. “Finanziere di successo, Soros ha realizzato grazie alla sua attività ingentissimi guadagni, ma non si è mai sottratto a una sistematica assunzione di responsabilità in campo sociale, e anche indirettamente politico, con il fine di realizzare la “società aperta” teorizzata da Karl Popper, suo maestro alla London School of Economics. La rete delle Open Society Foundations opera infatti in tutto il mondo per promuovere la democrazia e le cause progressiste, finanziando movimenti di riscatto sociale e di opposizione, intellettuali, scrittori, artisti e media indipendenti”. Così  ha decretato una giuria “popolare” composta da:
Giulio ANSELMI, Toni CAPUOZZO, Andrea FILIPPI, Milena GABANELLI, Ettore MO, Omar MONESTIER, Paolo PECILE, Valerio PELLIZZARI, Peter POPHAM, Paolo RUMIZ e Marino SINIBALDI.  Commovente  foto di famiglia, davvero,  che ben illustra  il pensiero profondo delle  anime belle dell’intellighenzia italiana e non solo. Li vedo tutti i giorni gli esiti della  società aperta propagandata dalla Fondazione Soros in Romania. In due parole: sfascio della solidarietà sociale e  svendita del patrimonio nazionale. Ho volutamente semplificato, ma la sostanza è questa. Polemisti, giovani politici di grido, influenti think   tank à la page tutti arruolati alla scuola del peggiore liberismo. Davanti al teatrone udinese, unica voce fuori dal coro,  un gruppo di militanti di Casapound Friuli Venezia-Giulia che ha protestato contro la decisione di premiare lo squalo dell’alta finanza internazionale. Li ringrazio per avere dato la sveglia a quella che anche a 900 chilometri di distanza rimane la mia città. Per chi vuole approfondire l’argometo Soros consiglio questo articolo.

Memorie

Canto LXXIV

L’enorme tragedia del sogno sulle spalle curve del

contadino

Manes! Manes fu conciato e impagliato,

Così Ben e la Clara a Milano

per i calcagni a Milano

Che i vermi mangiassero il torello morto

DIGENES, διγενές, ma il due volte crocifisso

dove lo trovate nella storia?

eppure dite questo al Possum: uno schianto, non una lagna,

uno schianto, non una lagna,

Per costruire la città di Dioce che ha terrazze color delle stelle.

Ezra Pound 1945

Canto LXXIV

The enormous tragedy of the dream in the peasant’s bent

shoulders

Manes! Manes was tanned and stuffed,

Thus Ben and la Clara a Milano

by the heels at Milano

That maggots shd/ eat the dead bullock

DIGENES, διγενές, but the twice crucified

where in history will you find it?

yet say this to the Possum a bang, not a whimper,

with a bang not with a whimper,

To build the city of Dioce whose terraces are the colour of stars.

Ezra Pound 1945

Io canto

Vreau să-l cinstesc pe Hugo Chavez aṣa:

Viaggio per l’aldilà

Crulic – Drumul spre dincolo (La strada per l’aldilà) è un documentario di Anca Damian dedicato alla vicenda di Claudiu Crulic un giovane romeno morto, nel gennaio 2008, in un carcere di Cracovia dopo un lungo sciopero della fame, nell’indifferenza più totale delle autorità polacche e romene. La regista romena ricostruisce questa storia di ordinaria e crudele ingiustizia attraverso una splendida animazione, nonostante un budget limitatissimo. La scelta di rinunciare alla forma documentaristica tradizionale, a favore di una tecnica insolita come quella dell’animazione, amplifica la forza emotiva del film e coinvolge immediatamente lo spettatore nel mondo di Crulic. La squadra di animatori che ha realizzato il film è formata da giovani artisti romeni: Dan Panaitescu, uno dei piloni del film, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Roxana Benţu e Tuliu Oltean Forse però la vera colonna portante del documentario non è costituita dalle immagini, ma dalla narrazione dell’attore Vlad Ivanov, nato nella stessa zona di Claudiu Crulic, che attraverso le linee melodiche dolci e rustiche del dialetto moldavo riporta in vita la voce del giovane romeno. Crulic/Ivanov ci accompagna lungo le tappe salienti della sua esistenza e della sua disavventura giudiziaria con un monologo frammischiato di malinconia, ingenuità, dolore e soffusa ironia. Un bellissimo e straziante omaggio a tutti i Crulic o ai Cucchi finiti, per davvero finiti, nel silenzio nelle nostre galere.

 


settembre: 2014
L M M G V S D
« gen    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Contatti

anzianità di servizio

Blog Stats

  • 50,364 hits

Catrafuse Photos

rokkaku

drieu

carmelo

perec

Michael Wolf

Altre foto

RSS la rinascita balcanica

  • HEP ha scelto la giapponese Marubeni per la costruzione di Plomin C 2 settembre, 2014
    Zagabria - Il progetto Plomin C comprende la costruzione del blocco di sostituzione per il primo blocco della centrale termoelettrica Plomin. La potenza prevista del nuovo blocco ammonta a 500 MW, e nella HEP, (Elettroeconomia croata) prevedono l'inizio dei lavori durante il 2015 e la messa in funzione nel 2019. L'HEP ha selezionato come migliore o […]
  • In gioco di nuovo l'offerta della compagnia olandese per il cantiere a Bijela 2 settembre, 2014
    Podgorica - Nonostante il tentativo fallito sulla privatizzazione del 61,57% delle azioni del cantiere adriatico a Bijela, la Commissione del tender ha comunicato che è ancora in corso la considerazione dell'offerta proposta dalla società olandese "Damen". La loro offerta già prima era stata rifiutata perchè considerata non completa, dal momen […]
  • I Kuwaitiani interessati al centro termale Becej 2 settembre, 2014
    Belgrado - Dopo i potenziali investitori dell'Austria, dell'Ungheria e della Russia, l'interesse a investire nel centro termale Becej è stato mostrato anche dai kuwaitiani. I rappresentanti della compagnia kuwaitiana "Combined Group Contracting Co", guidati dal consigliere della società, Naser Mohammed Zatam, hanno visitato Becej. […]
  • Cinesi interessati ai grandi progetti infrastrutturali in BiH 2 settembre, 2014
    Sarajevo - Il Ministro dei Trasporti e delle comunicazioni della FBiH, Enver Biedic era a capo ieri, 1° settembre, della delegazione che ha incontrato nella sede del Governo della FBiH a Sarajevo la rappresentanza della Repubblica Popolare della Cina. Il gruppo cinese era composto dal direttore della China International Contractors Association (CHINCA), Chi […]
  • Dacic: La Serbia non firmerà un contratto di pace con il Kosovo 2 settembre, 2014
    Belgrado - Il Ministro degli Affari Esteri della Serbia, Ivica Dacic, ha dichiarato lunedì, 1 settembre, che la Serbia ufficiale non firmerà un contratto internazionale di pace con il Kosovo. Dall'altra parte, il Primo Ministro uscente del Kosovo, Hasim Taci ha annunciato che sarà realizzata ben presto la firma del contratto, come l'inizio della se […]

Iscriviti

Ricevi al tuo indirizzo email tutti i nuovi post del sito.